DISTRIBUIE ARTICOLUL

De anul viitor, buzoienii se vor putea plimba cu biciclete cumpărate de Primărie. Este vorba despre un proiect de mobilitate urbană aprobat de Consiliului Local Buzău în această săptămână. Potrivit proiectului, în toate zonele din oraş se vor înfiinţa staţii automate de închiriere a bicicletelor.

Chiar dacă a fost adoptat cu majoritate de voturi, proiectul a stârnit reacţii acide din partea unor consilieri locali, care consideră că era necesar, mai întâi, amenajarea de piste pentru biciclete în mai toate zonele oraşului.    În acest moment, există piste pentru biciclete, trotinete sau role doar pe o lungime de 5,4 kilometri şi exclusiv în zona Crâng – Calea Eroilor.   Totodată, există temerea că bicicletele vor cădea pe mâna hoţilor, în condiţiile în care Poliţia Locală îşi face din ce în ce mai puţin simţită prezenţa pe străzi, din cauza deficitului de personal.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 2,5 milioane de euro, bani alocaţi de Uniunea Europeană, din care 155.000 de euro reprezintă contribuţia muncicipiului Buzău.   Staţiile din care buzoienii vor putea închiria bicicletele, contra unei sume modice, sunt mobile şi vor putea fi relocate la nevoie. Fiecare staţie va fi supravegheată video şi va avea o trusă de depanare, în caz de nevoie. Închirierea vehiculelor se va face prin sistem ticketing. 

Sursa: adev.ro/q5n089

Susține presa independentă
Sau QR CODE
Ai un pont? E-mail: stiri@stiri-buzau.ro
DISTRIBUIE ARTICOLUL